Coafor
Nu s-au pastrat prea multe documente istorice despre frizerie si coafura din secolul al V-lea pana in secolul al XIV-lea. Dar cererea a inceput sa creasca odata cu aparitia unui decret papal din 1092, care a cerut tuturor clericii romano-catolici sa-si indeparteze parul facial. Infatisarea a redevenit importanta in context religios.
Cuvantul „coafor” a aparut in Europa secolului al XVII-lea, iar coafura a fost in sfarsit considerata o profesie in adevaratul sens al cuvantului.
Adevarate coloane de bucle erau coafate, pudrate, parfumate si decorate cu panglici, flori, dantele, pene si bijuterii. Profesia de coafor a devenit oficiala cand Legros de Rumigny a fost declarat primul coafor oficial al Curtii Regale din Franta. In 1765 de Rumigny a publicat cartea sa „Art de la Coiffure des Dames”, iar patru ani mai tarziu de Rumigny a deschis o scoala de coafura:
Academie de Coiffure. Dupa moartea lui de Rumigny in 1770, altii au castigat popularitate internationala, in special trei francezi: Frederic, Larseueur si Léonard. Léonard si Larseueur au indeplinit roluri de stilisti pentru Regina Maria Antoaneta.
Frizerii si coaforii parizieni au continuat sa creeze stiluri influente la inceputul secolului al XIX-lea. Femeile bogate din Franta preferau ca parul lor sa fie aranjat la domiciliu, pentru a nu-si parasi casele cu o coafura imperfecta. Tendinta aparuse deja in comunitatile internationale bogate si a persistat de-a lungul timpului in cadrul acestor comunitati. Coafura a fost in primul rand un serviciu accesibil celor bogati, singurii care isi permiteau luxul de a angaja profesionisti sau de a plati servitori care sa aiba grija de parul lor.
Francezul Marcel Grateau a creat „buclele Marcel” la sfarsitul secolului, iar acestea au reprezentat una dintre cele mai importante inovatii din industrie. Aceste bucle impuneau folosirea unui aparat special pentru par, incalzit in prealabil, pentru a crea forma perfecta. Utilizarea lui trebuia facuta de un coafor cu experienta.
Saloanele de infrumusetare au devenit populare in secolul al XX-lea, alaturi de frizeriile dedicate barbatilor.
Coafura este o meserie foarte veche: dateaza de mii de ani, caci este in natura umana sa acordam importanta aspectului nostru. Desene si picturi antice infatiseaza oameni care aranjeza parul altor persoane.
Scriitorii greci Aristofan si Homer mentioneaza coafura in scrierile lor, iar descoperirile arata ca romanii aveau sclavi special educati pentru a practica aceasta meserie.
In Africa, anumite culturi priveau parul ca locul in care se afla spiritul unei persoane, iar cei care se ocupau de ingrijirea acestuia ocupau un rol important in cadrul acestor comunitati. Statutul important a incurajat multe persoane sa isi dezvolte talentul in ingrijirea parului. In aceeasi perioada au aparut si relatiile apropiate dintre coafor si clientii, relatii bazate pe intelegere si incredere reciproca. Ore in sir erau petrecute impreuna pentru a spala, pieptana, aplica uleiuri parfumate si decora parul clientului.
Coafurile domnilor erau adesea intretinute de valeti personali. Franta este locul in care barbatii au inceput sa ingrijeasca parul femeilor pentru prima data in lume si multi dintre coaforii notabili ai vremurilor de atunci erau barbati. Aceasta tendinta a continuat pana in perioada contemporana. Primul coafor faimos, o adevarata vedeta a meseriei, a fost Champagne, care s-a nascut in sudul Frantei si a locuit la Paris.
Aici si-a deschis propriul salon de coafura, un model al epocii respective.
Adevarate coloane de bucle erau coafate, pudrate, parfumate si decorate cu panglici, flori, dantele, pene si bijuterii. Profesia de coafor a devenit oficiala cand Legros de Rumigny a fost declarat primul coafor oficial al Curtii Regale din Franta. In 1765 de Rumigny a publicat cartea sa „Art de la Coiffure des Dames”, iar patru ani mai tarziu de Rumigny a deschis o scoala de coafura:
Academie de Coiffure. Dupa moartea lui de Rumigny in 1770, altii au castigat popularitate internationala, in special trei francezi:
Astfel au aparut si saloanele de lux, precum Red Door, al lui Elizabeth Arden. Acesta din urma a fost atat de faimos si popular, incat brandul Elizabeth Arden a creat si un parfum cu numele lui.
In aceasta perioada au aparut si inovatiile in materie de aparatura de coafura. Aparitia electricitatii a condus la inventarea droturilor practive, a castilor pentru ondulare permanenta si a uscatoarelor de par. Aceste noi instrumente au permis coaforilor sa promoveze vizitele la saloanele lor, in locul vizitelor lor la domiciliul clientilor.
Au aparut si noi noi procedee de colorare, inclusiv cele propuse de Eugene Schueller, care au ajutat hairstylistii sa creeze noi tehnici complicate de styling. Dupa primul razboi mondial, bob-ul si alte tunsori scurte au devenit tot mai populare. In anii 1930, coafurile elaborate au revenit in trend, alaturi de revenirea onduleurilor Marcel. Coafura a fost una dintre putinele profesii acceptabile pentru femei in aceasta perioada, alaturi de invatamant si asistenta medicala.
Coafura este una din meseriile cu crestere rapida, de 20%.
Calificarile necesare pentru a o practica variaza de la stat la stat, dar in majoritatea cazurilor este necesar sa fi absolvit o scoala de frizerie sau de cosmetologie cu acreditare. Programele de calificare profesionala pot dura adesea 9 luni sau mai mult, dar un bun hairstylist nu inceteaza niciodata sa invete, nici sa isi iubeasca meseria. El investeste atat in produse de calitate, cat si in educatie si dezvoltare profesionala. Este mereu la curent cu cele mai recente lansari si descoperiri din domeniu, pentru ca este bine si corect informat, dar si pasionat de meseria sa.
“Do What you like to Do”
